copy+paste de pe wikipedia
/Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (sau pe scurt Muzeul Satului) este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Bucureştiului. Muzeul, o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Gusti, a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeaţă şi lacuri, oferă pe o suprafaţă de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiţionale, precum şi o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile ţării. [...]/
Ca idee, rezumat si pe scurt, Muzeul Satului ca si Muzeul Taranului Roman sunt doua institutii care se indeletnicesc cu pastrarea si cultivarea traditiilor romanesti – parerea mea. Cum foarte putini oameni din ziua de azi, mai torc, tes covoare, cos ii, impletesc cosuri din rachita sau cunosc portul traditional, incondeiaza oua sau stiu cum arata prispa casei sau un bordei, aceste doua muzee trebuie sa nu-si uite menirea, rolul pentru care au fost intemeiate si sa pastreze vie imaginea taranului roman si – poate ca e mult spus – a folclorului autentic.
Ce-are a face asta cu ziua lui Valentin? N-as sti sa va spun!!!
Cred ca n-au reusit sa faca rost de niscai iepuri, ca au ratat Anul Nou Chinezesc. Puteau sa puna de un targ, ceva, nu?! Mai faceau un banut cinstit!
Sa presupunem prin absurd ca nu sunt analfabeti, ca oamenii chiar au vrut sa faca un joc de cuvinte care suna ca dracu’!!
Neeeeee! Cu siguranta sunt analfabeti!!!
Recunosc! Ma numar printre cei care citesc “Adevarul de seara” – asta daca il mai prind cand vin de la lucru. Si nu e seara in care sa nu ma minunez de oamenii care au ajuns sa-si spuna ziaristi, oameni de presa …
Dupa umila mea parere, ziaristul – ala care trebuie sa-l faca pe omul care citeste sa inteleaga ce mama naibii s-a intamplat – trebuie sa fie capabil sa se exprime clar, sa fie coerent si sa aibe cunostinte temeinice de gramatica a limbii romane – ca, nu-i asa, se presupune ca daca a ajuns acolo are ceva studii superioare, a urmat cursuri comunicare, de manipulare a maselor etc.
In ziarul de vineri seara vad un articol despre demolarea bisericii “Sfantul Nicolae Barbatescu Vechi” – subiect care m-a interesat nu ca as fi eu vreo persoana religioasa, ci din cauza ca aceea e biserica in care am fost botezata si e aproape de casa mea.
Ma pun si citesc. Undeva spre sfarsitul articolului, creierasul meu, si asa destul de varza, da semne de confuzie – doamna/domnisoara ziarista Raluca Curteanu redefineste alchimia prin adaptare la vremurile in care traim.
Si nu e numar din acest ziar in care sa nu fie greseli gramaticale sau de exprimare, greseli care nu ar aparea daca personajul in cauza, pretins ziarist, nu ar fi facut facultatea la FF.
*
Legat oarecum tot de acest subiect, imi aduc aminte de o campanie initiata in mediul on-line despre utilizarea diacriticelor. Si oamenii erau revoltati ca nu se pune virgulita la s si caciulita la a, ca vaaaaaaaaaai!! ca e important, ca asa e limba romana si trebuie sa scriem corect si pe net, ca nu e mare lucru, ca trebuie instalata nustiucechestie care face asta …
Gizaz! (sac!!)
Mare parte din oamenii care se desfasoara on-line – scriitori de bloguri, comentatori de FB, utilizatori de IM – nu sunt capabili sa faca acordul intre subiect si predicat, cratima e folosita doar ca “minus” cand isi fac ID-urile, iar “i”-ul este cel mai mare dusman al omenirii
a fi – fii cuminte
un copil – doi copii, copiii se joaca …
Nu avem notiuni elementare de gramatica a limbii romane (includem si ziaristii aici, da?!) dar o dam sus si tare cu folosirea diacriticelor …
manz, mazare, viezure
n-am mai trecut de ceva vreme pe aici si-mi pare ca s-au cam adunat cateva chestii vazute, auzite … si care merita intr-o masura sau alta scrise … mentionate 
astazi: mc donalds mic dejun
asaaaaa … de fiecare data cand ajung in gara de nord imi place sa mananc la macu’ de acolo
zis si facut … 19 nov 2010 ora 6.50 a.m. dau navala in sus mentionatul mac … lihnita de foame fiind
vazui eu niste duduitze zambarete care abordau lumea la coada – ma gandeam eu ca or fi cu vreun sondaj ceva … dar ghinion! prezentau noul si minunatul “mc donalds mic dejun”
eu cu ochii bulbucati si deja salivand cu gandul la ce o sa pap intreb “adica nu pot sa-mi iau mc chicken?”
tipa zice: “nu! pana la ora 10 servim doar mic dejun”
mmm uoookkkk! si mi-am luat un senvis cu animalul mort mai mult fiert decat prajit si mult prea condimentat pentru stomacul meu la ora aceea, snvis din care se scurgea o zeama suspecta …
eu una din cauza crocobaurului din stomac am incercat totusi, dar a fost lume (nu putina!) care s-a intors de la coada cand a auzit de geniala idee a celor de la mac … sau si-au luat doar cafea!
daca ar fi un film, treaba asta ar trebui sa se cheme “mc donalds mic dejun, titlu alternativ: cata cafea poate vinde mc donalds pana la ora 10?”
dar, pana la urma toate schimbarile au ceva bun in ele: in cazul asta – inainte de a pleca la drum, mic dejun sanatos de acasa!
concluzie: mc donalds mic dejun – neverrrrrrrrrrr again!!!!
*
- vino sa-i faci ceva, ca-l arunc pe geam (despre calculator)
- ha! nu se deschide geamul!
[colegul de la IT]
*
care dracu’ mai suni, ca fac cancer la ureche?
[colegul de la IT loveste din nou]
*
daca Dumnezeu vroia sa fumam, ii pune omului cosh pe cap!
[argument folosit de un preot la spovedania unui fumator!]
*
daca Doamne-Doamne vroia sa stam nespalati, nu facea apa
[eu! eu! cand impotriva chestiilor babesti, fac baie cand e saprbatoare]
*
[...]
pescarusii tipa rotindu-se amenintator
pe fundal, cerul gri …. blocurile gri si zgomot de tramvai
exact! nu e 2 Mai si nu sunt valurile marii … din poza aia sunt doar pescarusii
ma sperie dar ma si atrag in acelasi timp
e asa, o insiruire de elemente … pescarusi, mare, valuri …
senzatia e ca la furtuna! vezi cum se apropie norii, si vantul inalta zmeie, fulgera in departare … simti cum apare nelinistea si totusi se aprind stelute in ochi si fata ti se lumineaza si te simti plin de energie … o fericire ciudata …
*
vreau … vreau ma afund cu picioarele in nisip, sa fie racoare, si spuma valurilor sa ajunga din cand in cand la degetele mele …
*
nu stiu, stau uneori in metro, in autobuz … pe strada … ma uit la oameni, intotdeauna mi-a placut sa fac asta … sa-i observ, sa incerc sa-mi dau seama ce-i cu ei, sa-i inteleg …
acum e ciudat …
totul e stramb, si urat si deformat … ca-n povestea lui Andresen
(numai ca pentru asta trebuie sa se fi spart toate oglinzile din lume)
nu doar frumusetea e in ochii celui ce priveste …
in fuga asta dupa … dupa … dupa “inchipuiri” … pierdem esentialul, ne pierdem inocenta, constiinte, omenia …
sunt atatea lucruri marunte, atatea chestii care conteaza
atatea chestii care fac viata mai frumoasa
un zambet, un raspuns la salut, o mana intinsa, o imbratisare, o nebunie copilareasca, o fuga prin ploaie sau pe sub aspersoarele de pe Kiseleff, o plimbare in picioarele goale prin iarba din Izvor, un melc in iarba, curcubeul dintr-un bob de roua, un avion care aterizeaza, un tren care pleaca, o insigna cu un smiley face pe un rucsac
*
faptul ca ne hranim, locuim in adaposturi si ne inmultim nu ne deosebeste de animale …
trairile noastre ar trebui sa faca astea!
*
sunt zile cand Bucurestiul e urat, si zile cand este frumos …
numai ca de ceva vreme incoace e din ce in ce mai urat
si trist …
e totul atat de fals!
*
am vazut odata niste poze din Las Vegas, insotite de povestile de rigoare
cladirile sunt asa … plapande, cu pereti subtiri din rigips … minciuna de carton
cand te uiti la televizor toate par impuntoare, stilate (ce cuvant groaznic!) … nimic mai fals! e doar de fatada!
asa ajung si oamenii … fatada sa dea bine! nu mai conteaza ce-i in spate…
ai nevoie de numarul unul oftalmolog?
de la RTLCOM
Uncategorized | mona | 
February 16, 2011 6:31 pm | 
Comments (2) 
Subscribe
