*
- vino sa-i faci ceva, ca-l arunc pe geam (despre calculator)
- ha! nu se deschide geamul!
[colegul de la IT]
*
care dracu’ mai suni, ca fac cancer la ureche?
[colegul de la IT loveste din nou]
*
daca Dumnezeu vroia sa fumam, ii pune omului cosh pe cap!
[argument folosit de un preot la spovedania unui fumator!]
*
daca Doamne-Doamne vroia sa stam nespalati, nu facea apa
[eu! eu! cand impotriva chestiilor babesti, fac baie cand e saprbatoare]
*
[...]
pescarusii tipa rotindu-se amenintator
pe fundal, cerul gri …. blocurile gri si zgomot de tramvai
exact! nu e 2 Mai si nu sunt valurile marii … din poza aia sunt doar pescarusii
ma sperie dar ma si atrag in acelasi timp
e asa, o insiruire de elemente … pescarusi, mare, valuri …
senzatia e ca la furtuna! vezi cum se apropie norii, si vantul inalta zmeie, fulgera in departare … simti cum apare nelinistea si totusi se aprind stelute in ochi si fata ti se lumineaza si te simti plin de energie … o fericire ciudata …
*
vreau … vreau ma afund cu picioarele in nisip, sa fie racoare, si spuma valurilor sa ajunga din cand in cand la degetele mele …
*
nu stiu, stau uneori in metro, in autobuz … pe strada … ma uit la oameni, intotdeauna mi-a placut sa fac asta … sa-i observ, sa incerc sa-mi dau seama ce-i cu ei, sa-i inteleg …
acum e ciudat …
totul e stramb, si urat si deformat … ca-n povestea lui Andresen
(numai ca pentru asta trebuie sa se fi spart toate oglinzile din lume)
nu doar frumusetea e in ochii celui ce priveste …
in fuga asta dupa … dupa … dupa “inchipuiri” … pierdem esentialul, ne pierdem inocenta, constiinte, omenia …
sunt atatea lucruri marunte, atatea chestii care conteaza
atatea chestii care fac viata mai frumoasa
un zambet, un raspuns la salut, o mana intinsa, o imbratisare, o nebunie copilareasca, o fuga prin ploaie sau pe sub aspersoarele de pe Kiseleff, o plimbare in picioarele goale prin iarba din Izvor, un melc in iarba, curcubeul dintr-un bob de roua, un avion care aterizeaza, un tren care pleaca, o insigna cu un smiley face pe un rucsac
*
faptul ca ne hranim, locuim in adaposturi si ne inmultim nu ne deosebeste de animale …
trairile noastre ar trebui sa faca astea!
*
sunt zile cand Bucurestiul e urat, si zile cand este frumos …
numai ca de ceva vreme incoace e din ce in ce mai urat
si trist …
e totul atat de fals!
*
am vazut odata niste poze din Las Vegas, insotite de povestile de rigoare
cladirile sunt asa … plapande, cu pereti subtiri din rigips … minciuna de carton
cand te uiti la televizor toate par impuntoare, stilate (ce cuvant groaznic!) … nimic mai fals! e doar de fatada!
asa ajung si oamenii … fatada sa dea bine! nu mai conteaza ce-i in spate…
ai nevoie de numarul unul oftalmolog?
de la RTLCOM
ma plimbam cu cainele in jurul blocului si incercam sa-l feresc sa nu calce prin cioburile de sticle sparte sau peste seringile aruncate langa parculet …
ma gandeam ca in lumea asta ma tem si pentru cainele meu, sa nu se intepe, sa nu se raneasca, sa nu ia vreo boala rara … dar sa mai ai si copii, sa-i aduci sa se joace in parculetul ala si sa-i faci sa creasca printre oamenii de nimic care ne inconjoara …
sunt mai multe chestii care se intampla in “vremurile astea”
sunt oameni care incerca sa se intoarca la … cum era inainte … inainte ca masinariile si banii sa preia controlul asupra vietii …
si oamenii astia nu se mai duc la mac sau la restaurante si gatesc acasa, si-si cultiva patrunjel si ardei in ghivece micute, incolonate pe balcon …
si isi carpesc hainele si de ce nu?! isi fac singuri altele, sau isi fac gentute, sepcute, diverse accesorii …
pe langa astia care se intorc la lucruri “primare” – “cultura plantelor” (chiar daca se intampla la o scala mica mica), gatit si in carti mai pomeneau de olarit si vanatoare parca (vanatoare nu e bine!!) – grrrr asta era din alta poveste …
in fine, pe langa cei care se intorc la … “inceputuri” la lucruri primare cum am mai zis … sunt altii care se lasa condusi de “instincte primare”
si avem de partea asta a liniei drogurile si minunatele plante necontrolabile, perversii din autobuze, libidinosii in halate albe care au uitat pentru ce sunt in spitalele alea, “oamenii de afaceri” care incearca sa ascunda ghetourile din care au iesit, sa isi stearga radacinile si sa se pretinda “parte din aristocratie” … punand inainte de toate, banul! inainte de familie, constiinta, suflet, “lucruri primare”
asa ca ajungem sa ne construim lumea noastra, in spatele usilor inchise … se ne vajaie in cap intrebari de genul “pentru ce toate astea?” sau “incotro sa plec?”
*
slabut film … si totusi merita vazut pentru final …
Gandhi said that whatever you do in life will be insignificant, but it’s very important that you do it because nobody else will. Like when someone comes into your life and half of you says: “You’re nowhere near ready”. And the other half says: “Make her yours forever”.
vineri 09.04.2010
ora 18.30
undeva in Bucuresti in parcarea unei cladiri de birouri
pasesc, cu nelipsitul zambet, pe usile uzinei
pe alee ma feresc ca tipul cu dubita sa nu dea peste mine
il urmaresc, ca din spatele unui geam – cu o privire care zice “nu poate sa fie asta realitatea” – cum traverseaza trotuarul, taie spatiul verde printre doi copacei nou plantati si se incadreaza pe sensul spre oras – in mod normal si corect!! ar fi trebuit sa faca un ocol de vreo 2 kilometri – dar masina ii permite, nesimtirea ii permite – ce naiba?! nesimtire corporatista!!
il las pe individul de mai sus sa se piarda in zare si intorc capul spre parcare: o tipa la vreo 40 de ani imbracata intr-un fel de rochita “office” foarte scurta, cu parul ravasit si privirea pierduta, fumeaza nervoasa o tigara din aia subtire. sprijinindu-se pe o cutie de Timbark pozitionata pe capota masinii – cutia de Timbark, nu tipa! – curva corporatista asistent manager poate?!
in spatele meu ramane cladirea cu luminile aprinse
oamenii se agita nervosi de parca s-ar termina zilele
(oricum daca s-ar termina zilele job-ul nu ar fi pe lista prioritatilor mele!)
si totusi este vineri, si totusi este trecut de ora 18 si totusi oamenii aia au si ei familii acasa (daca mai au!) au copii care ii asteapta sa ii duca la teatru, sa le citeasca o poveste sau pur si simplu asteapta sa ii vada!
oamenii aia sunt doar parinti biologici
copii lor sunt crescuti de bona, de invatatoare, de psiholog sau de profesorul de pian – parinti de meserie!
ce rost au astea daca pana la urma ajungi acasa … te inchizi intre 4 pereti si cand asezi cheile pe masa tot ce se aude e ecoul????
nu e suficient doar sa traiesti! trebuie sa si fii!!
de-ale mele | mona | 
July 11, 2010 3:45 pm | 
Comments (1) 
Subscribe
